Răstignire din Vărzăreştii Noi

Foto: Victor Ciobanu

Asfinţit de soare pe dealurile Vărzăreştilor Noi

În scurta mea excursie în sat de la sfîrşitul lunii august, am reuşit să fotografiez un asfinţit de soare pe colinele de pe teritoriul comunei Vărzăreştii Noi. Ţinînd cont că unele poze s-au primit destul de frumoase, am hotărît să le public pe acest blog:

Idei de afaceri/investiţii în Vărzăreştii Noi

Ieri am scris un articol deprimant despre Vărzăreştii Noi, astfel că cred că am rămas dator cu scrierea unui articol pozitiv, în care aş menţiona punctele forte ale satului şi posibilităţile de investiţie în Vărzăreştii Noi. Căci, se ştie bine, că alături de rău se află şi binele, iar satul Vărzăreştii Noi, deşi cîndva a fost un sat înfloritor, are şi la moment un potenţial imens de dezvoltare, poate chiar mai mare decît al multor sate mai mari şi mai vestite din Republica Moldova. Plus că, şi eu mi-aş dori foarte mult ca evoluţia acestui sat să ia din nou o pantă ascendentă.

Vii de pe teritoriul Vărzăreştilor

În primul rînd, chiar dacă dispreţuiesc alcoolul, nu pot să nu recunosc că anume viile şi viticultura sunt şi pot fi drept mina de aur a Vărzăreştilor Noi. Colinele din împrejurul satului, solul fertil, soarele ce luminează şi încălzeşte puternic pământurile satului în decursul celei mai mari părţi a anului, fac ca viţa de vie să îşi găsească aici locul cel mai potrivit pentru creştere.

Or, în continuare pe pământurile satului se află o mulţime de vii, întreţinute şi îngrijite de micii ţărani-proprietari, care sunt adevăraţi profesionişti în viticultură, avînd şi o deosebită plăcere în creşterea viţei de vie. Cum spune unchiul meu, dacă ar trebui în viaţă să se ocupe cu un singur lucru, ar creşte viţă de vie, căci cînd vede cum aceasta creşte şi se dezvoltă frumos, inima mereu i se umple de bucurie şi de viaţă. Astfel că satul are toţi factorii pentru dezvoltarea viticulturii: şi locul este parcă binecuvîntat de Dumnezeu, dar şi în sat se află o mulţime de viticultori talentaţi.

Vărzăreştii Noi - trecut şi viitor

Mulţi oameni (în special adepţii moldovenismului) spun că despre patria ta nu trebuie să spui lucruri urîte niciodată, ci trebuie mereu doar să o lauzi şi să spui doar lucruri frumoase şi optimiste despre ea. Or, pentru mine a apărut imediat dilema: ce este mai importantă, dragostea faţă de patrie, sau dragostea de adevăr? Şi poate exista, este reală oare dragostea de patrie, dacă tu eşti un mincinos şi respingi adevărul şi realitatea? Eu cred că nu. Eu cred că dragostea de patrie înseamnă şi acceptarea punctelor slabe şi negative ale ţării tale, precum şi critica şi indicarea acestora, căci doar din punctul acceptării realităţii şi adevărului se poate începe realizarea schimbării şi dezvoltării statului şi a societăţii noastre.

De ce scriu despre asta? Deoarece mulţi s-ar aştepta probabil să citească doar lucruri frumoase şi optimiste despre satul Vărzăreştii Noi, în realitate situaţia nefiind deloc roză, ba chiar tristă şi deprimantă dacă analizezi evoluţia satului în timpul celor 20 de ani de independenţă, şi încerci să-ţi imaginezi care ar fi evoluţia satului şi în viitor.

Menţionam într-un articol anterior că şcoala din sat s-a închis. Unii vărzăreşteni înţeleg faptul că acesta este doar un pas din drumul încet, dar sigur, al dispariţiei satului... De ce scriu asta? În 1997 populaţia satului era estimată la 1628 oameni. La recensământul din 2004 populaţia satului a fost numărată la 1309 oameni. Anul acesta gimnaziul din sat s-a închis deoarece nu mai sunt destui copii de a crea clasa întîi - în sat sunt tot mai puţini şi mai puţini copii şi tineri. 

Monument în memoria victimilor represiunilor regimului comunist

Ei bine, vizitînd primăria satului Vărzăreştii Noi, avea să rămân plăcut surprins să observ în grădina primăriei existenţa unui monument ridicat în memoria victimilor represiunilor regimului comunist. Surprins deoarece vărzăreştenii nu prea o au cu politica, precum şi deoarece actualul primar, care este şi vechiul, este membru al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Monumentul este destul de recent ridicat, auzind unele vorbe de la locuitori că Mihai Ghimpu ar fi participat la inaugurarea acestuia (nu ştiu dacă e adevărată informaţia). 

Cert e că e îmbucurător existenţa unui asemenea monument în sat, ţinînd cont că mai multe familii din Vărzăreştii Noi au fost deportate şi au suferit represiuni pe timpul regimului criminal sovietic. Or, cum mi-a spus mama, ce se trage din acest sat, sora bunelului meu, precum şi o altă rudă de pe linia bunelului, au fost deportaţi din sat în Siberia. Astfel că e un lucru onorabil că s-a ridicat un monument în memoria acestor persoane.

(Fosta) Şcoală din Vărzăreştii Noi

De ce fosta? Pentru că anul 2010-2011 a fost ultimul în care s-au mai făcut lecţii în această şcoală, din această vară, ca urmare a optimizării instituţiilor de învăţămînt de către ministerul Educaţiei, şcoala din Vărzăreştii Noi urmînd a fi închisă. Cum scria publika.md într-o ştire din 13 august, cele mai multe şcoli, 4, urmează a fi închise în raionul Călăraşi, iar soarta a făcut ca printre aceste patru să fie şi cea din satul Vărzăreştii Noi.

E greu de dat vina pe stat în această situaţie. În sat se nasc şi sunt tot mai puţini şi mai puţini copii. În şcoala din Vărzăreştii Noi, de nouă clase (gimnaziu), învăţau în jurul la 60 de copii practic. Nici măcar o sută din copii, din păcate, număr care ar fi putut salva satul de închiderea şcolii. Probabil o parte din vină o poartă şi vărzăreştenii, care o bună parte şi-au dat copiii lor să înveţe la şcoala (mai puternică) din satul învecinat, Pituşca. Din altă parte, s-a ajuns la urîta situaţie ca să se formeze clase de-a întîia din doi în doi ani, ţinînd cont că pe an doar 4-5 copii din sat atingeau vîrsta de 6-7 ani. Astfel încît, acum or mai tîrziu, şcoala oricum ar fi urmat să fie închisă, neputînd da vina aici nici pe stat, nici pe săteni.

Casa de Cultură a satului Vărzăreştii Noi

În Casa de Cultură a satului se organizează diferite evenimente, festivităţi, jocuri (hora, sau dansuri populare, cărora sătenii le spun "la joc"). Chiar ieri s-a organizat o festivitate cu ocazia celor 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova. Din păcate, nu am putut să mă aflu în sat pentru a face unele poze la eveniment, dar mătuşa, care a şi făcut parte din organizatorii evenimentului, avînd rolul de a împărţi responsabilităţi diferitor copii din sat care să înveţe şi recite anumite poezii, mi-a spus că e puţin probabil să fie multă lume la eveniment, ţinînd cont că pentru ţărani sîmbătă e o simplă zi de lucru, neavînd timp de festivităţi şi diferite pierderi de timp. Cele mai populare se dovedesc a fi "jocurile", mai ales printre tineri şi copii. 

Oricum ar fi, e îmbucurător şi de apreciat faptul că în Casa de Cultură a satului continuă să se mai organizeze diferite evenimente culturale, festivităţi şi "jocuri" pentru săteni, şi că unele tradiţii încă mai rezistă.