Vărzăreştii Noi - trecut şi viitor

Mulţi oameni (în special adepţii moldovenismului) spun că despre patria ta nu trebuie să spui lucruri urîte niciodată, ci trebuie mereu doar să o lauzi şi să spui doar lucruri frumoase şi optimiste despre ea. Or, pentru mine a apărut imediat dilema: ce este mai importantă, dragostea faţă de patrie, sau dragostea de adevăr? Şi poate exista, este reală oare dragostea de patrie, dacă tu eşti un mincinos şi respingi adevărul şi realitatea? Eu cred că nu. Eu cred că dragostea de patrie înseamnă şi acceptarea punctelor slabe şi negative ale ţării tale, precum şi critica şi indicarea acestora, căci doar din punctul acceptării realităţii şi adevărului se poate începe realizarea schimbării şi dezvoltării statului şi a societăţii noastre.

De ce scriu despre asta? Deoarece mulţi s-ar aştepta probabil să citească doar lucruri frumoase şi optimiste despre satul Vărzăreştii Noi, în realitate situaţia nefiind deloc roză, ba chiar tristă şi deprimantă dacă analizezi evoluţia satului în timpul celor 20 de ani de independenţă, şi încerci să-ţi imaginezi care ar fi evoluţia satului şi în viitor.

Menţionam într-un articol anterior că şcoala din sat s-a închis. Unii vărzăreşteni înţeleg faptul că acesta este doar un pas din drumul încet, dar sigur, al dispariţiei satului... De ce scriu asta? În 1997 populaţia satului era estimată la 1628 oameni. La recensământul din 2004 populaţia satului a fost numărată la 1309 oameni. Anul acesta gimnaziul din sat s-a închis deoarece nu mai sunt destui copii de a crea clasa întîi - în sat sunt tot mai puţini şi mai puţini copii şi tineri. 

Mătuşa mea, care trăieşte şi lucrează de bibliotecară în sat, spune că actualmente în Vărzăreştii Noi nu trăiesc nici o mie de oameni (estimînd în baza celora care se prezintă la vot, ea făcînd parte de obicei din comisia secţiei de votare), şi că după rezultatele recensământului ce va avea loc în 2013, comuna Vărzăreştii Noi va fi lichidată (satul nu va mai avea primar, şi nici buget), satul urmînd a fi inclus în cea a Pituşcăi. Iar acest lucru, cum zice şi mama mea, înseamnă că în satul Vărzăreştii noi nu vor mai veni nimica bani (deja bugetul primăriei Vărzăreştilor Noi s-a micşorat puternic, deoarece partea cea mai mare a bugetului o reprezenta întreţinerea şcolii din sat - acum nici aceşti bani nu vor mai veni, satul urmînd a deveni şi mai sărac), deoarece primarul Pituşcăi îi va cheltui/investi doar în propria localitate, iar satul Vărzăreştii Noi va fi lăsat, încet, dar sigur, să moară...

Viziunea îţi devine şi mai deprimantă cînd afli ce sat înfloritor, aflat în plină dezvoltare, a fost Vărzăreştii Noi cîndva, şi ce a rămas din el acum. Bunelul meu a fost conducător de brigadă pe vii în timpul Uniunii Sovietice, iar bunica îmi povestea despre cum lucra acesta, precum şi despre faima viilor din sat în raionul Călăraşi şi RSSM. Or, cei din Vărzăreştii Noi luau mereu primul loc în raionul Călăraşi la viticultură, fiind apreciaţi în toată ţara. Veneau profesori şi studenţi/elevi să strîngă poama din vii, şi aceştia se mirau şi cruceau spunînd că nu au văzut nicăieri vii mai curate şi îngrijite ca aici. Dar toate acestea, acum, sunt doar amintiri...

Recent, de cîţiva ani în urmă, cei de la Călăraşi Divin au plantat viţă de vie în zona numită "Lac" de către săteni, o bună parte din vărzăreşteni fiind angajaţi la muncă. Un lucru foarte bun şi îmbucurător, dar nici aici situaţia nu este atît de roză cum s-ar dori. În sat vorbele spun că întreprinderea ar aparţine magnatului Lujkov, fostul primar al Moscovei, care ar fi fost alungat recent din Rusia, astfel încît cei de la Călăraşi Divin au mare probleme acum de a-şi desface producţia pe piaţa rusească. Astfel că cei angajaţi de Călăraşi Divin se tem de faptul că compania ar putea falimenta, sau şi-ar lăsa baltă viile din "Lac", ţinînd cont de problemele pe care le are.

Pe lîngă bogăţia viilor satului, între Vărzăreştii Noi şi Pituşca s-a aflat o brutărie/întreprindere de panificaţie care cocea pâine, colaci, covrigi, ce erau trimişi apoi în Călăraşi sau în Chişinău. La această brutărie a lucrat şi bunica mea, care îşi aminteşte cît de eficientă şi înfloritoare era întreprinderea. Acum însă, din ea a rămas doar praful, fiind distrusă după colapsul Uniunii Sovietice. Iar sătenii, inclusiv bunica mea, care deja nu mai obişnuiesc să coacă pâine desinestătător acasă, cumpără pâine de la magazinele din sat adusă din orăşelul Călăraşi. Şi cînd te gîndeşti că cîndva Vărzăreştiul şi Pituşca îi "hrăneau" pe cei din Călăraşi...

De asemenea în sat au existat ferme de vite, porci şi păsări, o brigadă de tractoare, precum şi, am fost uimit să aflu, şi o tabără de odihnă pentru copii, la care a lucrat şi mama mea. Toate şi-au încetat activitatea şi au fost distruse imediat după obţinerea independenţei Republicii Moldova. Un sat care a avut atîtea bogăţii şi un asemenea potenţial: vii, ferme de porci, vite şi păsări, brutărie, tabără de odihnă pentru copii, brigadă de tractoare.. şi ce a rămas din el acum...

Sincer, cînd stai şi analizezi ce a fost cîndva, şi care este situaţia acum, îţi vine chiar să te întrebi dacă nu ar fi fost mai bine pentru aceşti oameni dacă Uniunea Sovietică nu s-ar fi destrămat deloc. Nu, nu sunt deloc nostalgic, dar pur şi simplu, cunoscînd toate aceste detalii, ajungi să înţelegi de ce o parte din vărzăreşteni, precum şi o mare parte din populaţia RM este astăzi nostalgică după trecutul sovietic. Şi orice le-ai spune, ei vor avea mereu dreptate, pentru că într-adevăr, pe timpul Uniunii Sovietice, viaţa social-economică a RSSM era mult mai bună decît cea din prezent, din păcate...